Ştiu că a durat puţin cam mult dar e bine că totuşi s-a întâmplat. Am reuşit în sfârşit să punem mâna pe un “exemplar” din gama N de la Nokia, mai exact N97. Şi iată ce avem de spus despre micul interogat de astăzi.

Primul lucru care te ajută să îţi creezi o părere despre un telefon sau despre mai orice altceva este aspectul şi mie unul mi-a făcut o impresie bună. Faţa telefonului este dominată de ecranul tactil de 3,5 inch ce se laudă cu posibilitatea de afişare a până la 16 milioane de culori la o rezoluţie de 360×640 de pixeli,  împrejmuit de o ramă metalică cromată – fiind cam singurul element metalic vizibil.

Construcţia telefonului este una de primă mână, fără scârţâituri sau îmbinări prost făcute, dar cum nimic nu e perfect există şi motive de nemulţumire pentru cei obişnuiţi să caute nod în papură, cum ar fi deschiderea slide-ului cam violentă, capacul spate acoperit cu vopsea cauciucata (deţinătorii de N95 8GB ştiu cel mai bine la ce mă refer) şi faptul că atunci când e pus deschis pe o suprafaţa plană se clătina un pic.

Şi dacă tot am făcut referire la slide zic să ne legăm puţin şi de tastatura aflată pe acesta. Aceasta oferă un feedback bun şi tastele au suficient spaţiu între ele încât să nu apeşi mai multe deodată, însă ce a reuşit să creeze nişte controverse a fost aşezarea lor, şi anume direcţionalele în partea stângă şi space-ul în extremitatea opusă.

În trecut când îţi cumpărai un telefon cu symbian un lucru ştiai sigur, şi anume că vei avea ceva de aşteptat la pornire. Iată totuşi că Nokia s-a gândit că e cazul să facă ceva şi acum telefonul porneşte în câteva secunde.
O altă imbunatarie adusă acestui model este sensibilitatea touchscreen-ului care a fost cu mult îmbunătăţită putând fi comparată cu cea a unuia capacitiv (acesta este rezistiv) şi faptul că vom putea vedea ce e afişat pe ecran şi atunci când bate soarele direct în el. Faţă de 5800 softul nu este prea diferit exceptând widget-urile din ecranul de stand-by cum ar fi vremea, bara de contacte, de aplicaţii, Facebook şi e-mail.

Şi cum la un telefeon de talia acestuia nu ne puteam aştepta la altceva, conectivitatea este acoperită complet prin HSDPA la 3,6Mbps, Bluetooth 2.0 cu A2DP, Wi-Fi 802.11 b/g  şi desigur portul micro usb ce serveşte şi ca mufă de încărcare. La capitolul dotări avem un procesor ARM 11 de 434 Mhz ajutat de 128 RAM şi capacitate de stocare de 32GB (şi mai are şi slot de card ce suportă maxim 16GB, puţin nu? ). Când am auzit de cei 32 de GB primul lucru la care m-am gândit a fost că voi sta o veşnicie să transfer prin cablu ceva pe/de pe el, lucru ce s-a dovedit total greşit. Viteza de citire/scriere este incredibilă (o melodie de 6 mega în ~ 5 secunde).

Seria N fiind una axată pe multimedia, nici aici nu stă rău. Vom începe cu cameră foto de 5Mpx cu lentile Carl Zeiss, autofocus şi un flash puternic cu 2 led-uri, cameră care ştie să şi filmeze VGA la 30fps şi cea secundară la 15fps – în general performanţele sunt cam aceleaşi ca ale N95-ului. Continuăm cu muzica; aici player-ul se diferenţiază de cel de pe 5800 printr-un mic surplus de volum. Formatele audio pe care acesta le suportă sunt MP3/WMA/WAV/eAAC+  iar cele video WMV/3GP/MP4, dar din păcate XviD şi DivX lipsesc. Este prezent şi un radio FM cu RDS şi scanare automată plus un transmiţător FM care dacă nu are nimic în calea sa transmite aproape impecabil.

Browser-ul, managerul de fişiere, abilităţile de organizare şi mai totul în rest au rămas neschimbate faţă de cele de pe 5800 deci nimic nou de zis aici . Ca de obicei, GPS-ul este unul foarte bun, chiar suficient de bun încât să facă concurenţă celor dedicate iar ca şi funcţie suplimentară acesta mai are şi o busolă digitală. Legat de hărţi şi localizare nimic schimbat faţă de 5800.

Punând în balanţă plusurile şi minusurile aparatului sunt de părere că cei de la Nokia au făcut o treabă bună şi au creat un competitor de temut în acest segment însă având în vedere ce oferă concurenţa se putea mai bine.
Momentan nu a reuşit să mă convingă că îşi merită banii, având un preţ de început pe undeva pe la 2000ron.

A înnebunit lupu’ frate! Sau ceva de genul. Zic asta în ideea în care eşti un nimeni în industria telefoniei mobile din ziua de azi dacă nu ai cel puţin un telefon full touch în ofertă. Drept concluzie cei de la RIM s-au gândit că este imperativ să lanseze şi ei unul, şi iată cum a răsărit Blackberry 9500 Storm.
Şi, cum nu  pot să îmi stăpânesc curiozitatea, am făcut rost repede de unul şi l-am butonat, iar ce a ieşit aflaţi în rândurile ce vor urma.

În secunda a doua după ce am pus mâna pe el mi-am zis că ceva e în neregulă. Iar ceea ce mă deranja era display-ul, care avea un spaţiu de aproximativ 1-1,5mm între margine şi carcasă, suficient loc să îşi facă plimbarea de dimineaţă.
Dar cum show-ul trebuie să continue (şi implicit, review-ul şi nervii mei), nu am putut să mă las de treabă. Ca şi bilă albă avem restul contructiei, foarte bine închegat, lăsând sentimentul de telefon puternic, dacă se poate spune aşa. Pentru cei care nu prea sunt familiarizaţi cu terminalele Blackberry, îi avertizăm de pe acum: durează o veşnicie până pornesc, mai exact 2minute şi 10secunde la acesta.
După cele două minute de aşteptare vine şi răsplata, touchscreen-ul capacitiv de 3.25 inchi prinde viaţă, culori vii, contrast aproape perfect, toate astea la o rezoluţie de 360×480 pixeli.

Trecând peste plăcuta surpriză pe care ne-a făcut-o display-ul aflăm şi motivul pentru care acesta este atât de “plimbareţ” şi anume funcţia SurePress care transformă întregul ecran într-un mare buton. Deşi nu sunt un fan Blackberry cu această funcţie au reuşit să mă impresioneze. Şi se pare că nu numai pe mine, ci şi pe cei de la Congresul Mondial de Telefonie, unde a câştigat premiul pentru “Cea mai inovativă reuşită în domeniul telefoniei mobile” (de anul acesta). Când vrei să selectezi ceva întâi atingi ecranul şi selecţia se mută pe acea icoană dar până nu apeşi şi pe ecran comanda nu va fi executată. Funcţia este o idee genială pentru cei care vor şi un touchscreen dar în acelaşi timp sms-uiesc într-o veselie, redactarea mesajelor fiind o adevărată plăcere.

După şocul oferit de minunatul ecran, intrăm în meniul principal, foarte frumos desenat, cu icoane care ilustrează clar care le este funcţia. În stilul clasic Blackberry, odată ce ai trecut de meniul principal lucrurile se complică – grafica frumoasă şi icoanele mari şi frumos colorate dispar şi sunt înlocuite în schimb de o listă de opţiuni gen MS-DOS. Trist…

La capitolul conectivitate “victima” de astăzi stă destul de bine, neducand lipsă de bluetooth 2.0 cu A2DP, 3G cu HSDPA şi conector micro-usb. Îi lipseşte “doar micul” Wi-Fi, ceea ce la un telefon care se vrea o unealtă business de top nu ar trebui să lipsească.
Printre abilităţile demne de menţionat mai avem şi accelerometrul care îţi roteşte imaginea indiferent de latura pe care ţii telefonul, mai puţin atunci când este ţinut “cu susul în jos”.

Ca şi hardware telefonul este susţinut de un procesor de 528Mhz şi 128MB de RAM, iar capacitatea de stocare internă este de 1GB + slotul de card microSD ce suportă carduri de până la 16GB.
Abilităţile multimedia până acum nu au fost o prioritate pentru cei de la RIM şi în consecinţă telefoanele nu au excelat în domeniu acesta, însă la Storm e o poveste ceva mai diferită. Player-ul audio recunoaşte formate cum ar fi MP3/WMA/AAC+  pe lângă asta având un sunet clar şi un volum rezonabil. Cu un asemenea ecran nu ai cum să nu te gândeşti la video, vizionarea clipurilor, filmelor şi a oricărui alt material video fiind o absolută plăcere. Deşi mulţi ar aprecia şi XviD/DivX, aceştia rămân nemulţumiţi, terminalul citind doar MPEG4/3gp/H.264/WMV.

Avem prezentă şi o cameră foto/video de 3,15Mpx cu autofocus şi un flash pe LED. Ca şi calitate a imaginilor camera se zbate spre mediocritate şi interfaţa este dezamăgitoare, la fel de neprietenoasă ca şi mare parte din meniul telefonului. În timp ce concurenţa deja a stabilit ca standard filmarea la rezoluţie VGA(640×480) cei de la RIM au considerat că QVGA(320×240) ar fi suficient. Greşit !
Telefonul are şi un receptor GPS încorporat, dar Blackberry Maps, aplicaţia care ar trebui să te ajute să îl foloseşti  a fost de negăsit pe aparatul pe care l-am testat, aparent acesta nefiind singurul caz de genul acesta. Şi uite aşa Google Maps rămâne din nou singura variantă la îndemână. Trist, din nou.

Ca plusuri, avem incredibilul touchscreen cu al său SurePress, player-ul audio cu tot cu mufă de 3,5mm, memoria de 1GB şi cardul de 8 inclus în pachet, precum şi lipsa blocajelor sau a întârzierilor în efectuarea comenzilor.
La capitolul minusuri, unul major este lipsa Wi-Fi, camera dezamăgitoare, lipsa suportului pentru Flash (no Youtube for you boys and girls), interfaţa medievală şi lipsa unei aplicaţii decente pentru GPS.

Preţul destul de măricel, de 449euro fără conectare la Vodafone (căci doar prin ei se comercializează) sau ceva mai ieftin, dar nu prea mult, la abonament te face să te gândeşti de două ori dacă într-adevăr ai nevoie de el sau nu.
Toate acestea fiind spuse sper ca umila mea scriere să vă fi fost de folos. Până la următoarea întâlnire, să aveţi o zi bună – sau mai multe.

Iată-ne în faţa unui nou review, şi de data aceasta tot pentru un telefon al băieţilor de la LG, după cum am promis acum ceva timp.
Lansat pe piaţă sub denumirea de Cookie, noul LG KP500 reprezintă unul din cele mai accesibile terminale touchscreen existente în momentul de faţă pe piaţă. De ce atât de accesibil, în cele ce urmează.

În primul rând, să vorbim despre aspect. Este cu mult diferit de alte telefoane cu ecran senzitiv, fiind cu aproximativ 20% mai mic decât un iPhone şi cu câţiva milimetri buni mai subţire decât fratele mai mare, LG Renoir. Cântărind doar 89 de grame, este cu siguranţă cel mai uşor telefon din categoria sa, şi cu mult mai uşor decât alte telefoane ce nici măcar nu oferă atât. Cu toate că reuşeşte să reducă drastic din dimensiuni şi greutate, nu înseamnă că face asta şi cu ecranul. Acesta îşi păstrează o onorabilă diagonală de 3 inch, dimensiune ce îndeplineşte orice standard, oferind în acelaşi timp maxim de control asupra meniului.

Cum în ultima vreme cam toate telefoanele ce se respectă au integrat un accelerometru, nici terminalul de faţă nu se lasă mai prejos. Sistemul îşi face foarte bine treaba, poate fi folosit atât în browsing-ul pe net cât şi în galeria de imagini, iar redactarea mesajelor devine o joacă de copii în modul landscape, cu tastatura qwerty la dispoziţie – asta pe lângă tastatura normală şi recunoaşterea scrisului. Sunt şi jocuri ce se bazează pe accelerometru, acesta fiind foarte precis şi analizând absolut toate mişcările; chiar dacă nu are chiar precizia unui chirurg, nu este de lepădat.

Sistemul de operare java-based vine în întâmpinarea utilizatorilor cu două ecrane de început, home-screen pe numele lor. Unul dintre ele este dedicat widget-urilor, pe când cel de-al doilea este folosit pentru afişarea celor 9 contacte din speed dial. Funcţia drag-n-drop funcţionează foarte bine, dar trebuie făcută o calibrare a ecranului destul de precisă în prealabil. Meniul este la rândul lui prietenos, suficient de aerisit, dar puţin problematic pentru cei ce nu au mai pus mâna pe un LG până acum.
Pentru o navigare cât mai uşoară, totul este reprezentat destul de mare, cu posibilitatea de a regla mărimea fontului. Mai mult, ecranul răspunde perfect atât la atingerea cu degetul, cât şi la atingerea cu stylus-ul încorporat în telefon – lucru de apreciat, prezent la puţine telefoane în ziua de azi.

Un plus primeşte şi sunetul, impecabil dealtfel. Muzica este redată perfect în difuzor, iar căştile din pachet îşi fac treaba de minune; pur şi simplu nu ai ce îi reproşa, având în vedere că totuşi nu este un telefon destinat muzicii. Radioul este prezent şi el, fără antenă din păcate. Pentru a putea fi folosit, suntem obigaţi să conectăm căştile, acestea având şi rol de antenă; oricum, este o salvare de energie, dacă ne uităm puţin mai de sus.
Galeria, un alt subiect despre care lumea vrea să ştie destul de multe, oferă câteva funcţii atrăgătoare. În primul rând, este vorba de modul în care se face trecerea de la o imagine la alta, printr-o simplă mişcare a degetului pe ecran, în direcţia dorită. Accelerometrul îşi bagă nasul şi aici, astfel încât imaginile să fie vizualizate cât mai uşor, iar funcţia de editare a imaginilor îşi face treaba mai mult decât te-ai aştepta; chiar mai mult decât ai nevoie.

Acum, că am analizat părţile foarte bune, este cazul să înşirăm şi câteva minusuri. Producătorii au ales să renunţe la câteva funcţii şi accesorii, păstrând doar ceea ce e strict necesar, reducând astfel costurile. Poţi spune că ai un telefon elegant, cu care îţi poţi face treaba foarte bine.
În primul rând, se observă lipsa unui camere foto în partea frontală a telefonului, şi asta deoarece nu suportă 3G. Complet inutil să integrezi o cameră doar pentru uşurinţa şi plăcerea auto-portretelor.
Tot legat de cameră, aceasta vine cu un mic senzor de 3mp, cam micuţ dacă îl comparăm cu cei 5 respectiv 8mp prezenţi din ce în ce mai mult pe piaţă, mai ales pentru terminalele marca LG. Se simte lipsa de la datorie atât a autofocusului cât şi a flash-ului, dar totuşi pozele rezultate sunt de o calitate ce nu lasă de dorit – prea mult. Filmarea se face şi aceasta la o calitate mult mai înaltă decât alte telefoane ce folosesc, spre exemplu, lentile Carl Zeiss, dar atât pentru filmare cât şi pentru fotografiere lumina trebuie să fie foarte bună; oricum mai mult decât suficient, dacă avem în vedere puţinii bani ce ni-i scoate din buzunar.

Un minus care face cât cinci primeşte bateria, aceasta murind după cel mult două zile, chiar dacă telefonul nu a fost supus chinurilor şi torturilor ce le-ar merita. Cele 350 de ore de stand-by cu care ne îmbie producătorul pot fi atinse cu uşurinţă, dar în cazul în care este folosit intens, ar fi bine să aveţi încărcătorul la îndemână.

Colac peste pupăză, cam astea ar fi principalele puncte ce ar trebui analizate pe un LG KP500. De adăugat doar un plus pentru faptul că display-ul şi meniul sunt suficient de bine pus la punct cât să nu te trezeşti că telefonul îţi încarcă lucruri pe care tu nu le-ai accesat; şi un minus pentru timpul lung de declanşare al camerei foto – undeva la 2 secunde.

Dacă eşti un împătimit al gadgeturilor, probabil ar trebui să mai cauţi. Dacă, în schimb, doreşti un telefon cu touch-screen, care să ofere suficiente cât să merite atenţie, ei bine Cookie este pentru voi. În rest, terminalul reprezintă o combinaţie excelentă între preţ şi calitate, iar nota este pe măsură.

După îndelungi urale şi slăviri, iată că cei de la Apple au, în sfârşit, de ce să se teamă. LG a lansat recent, pt noi cei care vrem ceva frumos şi bun dar nu super, mega, extra, supra apreciat cum e iPhone, nişte telefoane cu o interfaţă nouă.
La prima vedere am crezut că se vrea o copie a celebrului terminal de la Apple, dar nu mică mi-a fost mirarea când am realizat că de fapt e ceva, permiteţi-mi să spun, “mult mai tare frate”.
Se cheamă S-class şi pe bune de nu e o frumuseţe rar întâlnită. Primul telefon pe care a fost implementată interfaţa este LG KM900 a.k.a LG Arena, un telefon cu aspect echilibrat, parcă gândit să satisfacă privirea a cât mai multor segmente de potenţiali clienţi.

Primul lucru pe care îl observi este touchscreen-ul capacitiv de 3.0″ cu o rezoluţie devenită deja standard printre telefoanele care se respectă şi anume 480×800px. Acesta este înconjurat de o bandă metalică de aluminiu ce îi conferă un aspect un pic pretenţios dar în acelaşi timp de telefon solid.
În completarea designului vine noul sistem de operare, accelerometrul şi senzorul de apropiere precum şi pachetul de conectivitate ce conţine Bluetooth 2.0 cu A2DP, Wi-Fi, HSDPA 7.2Mbps şi desigur cablu USB prin mufă tipică LG (păcat că nu au folosit un micro sau miniUSB).

În momentul în care porneşti telefonul te întâmpină meniul de stand-by compus din 4 pereţi ai unui cub, ei reprezentând scurtăturile, aplicaţiile (cunoscute şi sub numele de widgets), contacte şi multimedia. Acest meniu are două moduri de vizionare: de aproape, ca un fel de picture slide şi preferatul meu, cel 3D, cubul văzându-se de undeva din depărtare.
Odată deschis meniul principal, tot ecranul va fi invadat cu icoane perfect desenate şi împărţite frumos pe categorii. În modul portret sunt afişate sub forma unei grile de 4×4 cu posibilitatea de a naviga prin categorii dar dacă întoarcem telefonul în mod wide, vor apărea toate icoanele din meniul principal sub forma unei grile de 8×4. Tranziţia este excelent reprezentată, într-o animaţie demnă de aplauze.

Să trecem la partea care îi interesează pe cei mai mulţi cititori şi anume multimedia. Avem un player audio ce ştie să citească MP3/AAC/AAC+/WMA, şi ca bonus primim Dolby Mobile. Da, aţi citit bine, şi fiţi fără griji, deoarece de data aceasta nu e doar un branding, iar diferenţa chiar se face simţită. O surpriză plăcută mai este şi prezenţa unei mufe de 3,5mm pentru căşti, ceea ce înseamnă că puteţi înlocui căştile furnizate de producător cu unele preferate. Dacă sunteţi un ascultător avid de muzică nu trebuie să vă faceţi griji în privinţa spaţiului, memoria inclusă fiind de 8GB plus slotul de card micro-SD care suportă până la 32GB.

Având în vedere că toată interfaţă telefonului este una deosebită din punct de vedere grafic galeria nu se lasă mai prejos, având şi ea două moduri diferite de vizualizare, în funţie de orientarea telefonului. Ca opţiuni, există atât cele obişnuite cât şi cea de slide-show  şi zoom-ul – la fel ca cel de la iPhone (un terminal faţă de care se vor face toate comparaţiile, deoarece reprezintă principalul concurent).

Citind specificaţiile telefonului descoperim că pe lângă formatele video uzuale, al nostru Arena mai ştie şi despre DivX/XVID, dar nu fiţi prea încântaţi pentru că se pare că le acceptă doar dacă sunt convertite cu programul furnizat de LG pe CD-ul ce-l acompaniază; avem şi Youtube, dar doar pe site-ul dedicat mobilelor telefonul neavând suport pentru Flash.

Unul din cele 4 butoane existente pe telefon este cel pentru declanşarea camerei foto/video, ajutată de lentilele Schneider-Kreuznach de 5Mpx. Fotografiile făcute cu aceasta sunt de o calitate mare, dar filmarea este cea care mi-a atras cu adevărat atenţia. Aceasta se face la o rezoluţie de până la 720×480 la 30fps, având şi o funcţie de slow-motion la 320×240 cu 120fps. Din păcate însă, modul din urmă nu înregistrează şi sunetul.
Pentru că mai devreme am insinuat  că este un telefon complet echipat, GPS-ul nu putea lipsi din configuraţie. Totuşi, avântul ne este puţin potolit de cei de la LG, aceştia furnizând doar Google Maps, aplicaţie nefolositoare utilizatorilor fără un abonament de internet. Mai mult, opţiunile pentru aplicaţii de genul acesta sunt foarte limitate la sistemele de operare bazate pe Java – o bilă neagră.

Trăgând linie şi luând în considerare toate cele oferite ca şi performanţe dar şi ca preţ, acesta fiind în momentul de faţă pe undeva între 280 şi 310 euro,  telefonul chiar reprezintă un concurent de temut pentru telefoane cum ar fi iPhone, Nokia 5800, HTC Diamond şi Samsung S8300.
Ca şi plusuri putem enumera suita de opţiuni de conectivitate, touchscreen-ul superb, memoria internă de 8Gb plus capacitatea de extindere enormă, aspectul plăcut şi desigur interfaţa grafică absolut genială.
Dar, ca orice lucru în viaţă, are şi neajunsuri cum ar fi faptul că uneori mai întârzie la executarea unor comenzi, citeşte DivX şi Xvid doar convertite şi desigur lipsa unui conector USB. Oricum, probleme relativ minore, având în vedere lista pluşurilor.

Până la o viitoare “scriere” vă urez numai de bine. La fel şi băieţilor de la LG, căci tot de ei ne legăm şi data viitoare.

Iată şi primul nostru review…dedicat telefonului 5800 XpressMusic de la Nokia. Deşi lansat cu ceva vreme în urmă, considerăm că nu este încă un telefon de lepădat, întrucât reprezintă un pas important pentru producătorul finlandez de terminale.

Lansarea terminalului a creat un tsunami de opinii, pro şi contra, având în vedere că este primul Nokia touchscreen cu acte în regulă. Înaintea lui au mai fost 2 încercări, nu prea reuşite de altfel, pe numele lor Nokia 7710 şi 6708, ambele folosind platformă Symbian, dar niciunul varianta S60.

Mulţi au spus că acesta se vrea a fi un nou pretendent la tronul iPhone-ului deşi în opinia mea cei de la Nokia pur şi simplu voiau o cotă a segmentului touch din piaţă de telefonie mobile, pentru început cel puţin.

Ca şi potenţial cumparator, primul lucru care te impresionează la acest telefon este preţul, care în momentul de faţă oscilează undeva între 1100 şi 1300 ron, impresionant având în vedere ce oferă, nu doar ca şi conţinut al pachetului cât şi ca performanţe.
Împreună cu telefonul, bateria şi încărcătorul, în cutie mai găsim un cablu de date micro-usb, un cablu Tv-out, un set de căşti din două bucăţi cu telecomandă şi mufă jack de 3,5mm, husa, card de memorie de 8GB, stylus (creionaş sau cum vă place să îl numiţi) de rezervă, un stylus alternativ sub forma unui triunghi, un “mini-trepied” foarte util când vrei să te uiţi la un film şi desigur nelipsitele manuale şi CD/DVD-ul cu software; mult, foarte mult pentru un asemenea preţ.

Aspectul plăcut , greutatea scăzută (109gr) şi ecranul în format 16:9 sunt încă trei atu-uri ale acestui aparat însă calitatea materialelor folosite şi mai ales modalitatea de îmbinare a elementelor carcasei lasă de dorit.

Atracţia centrală la acest telefon este ecranul, un touchscreen rezistiv de 3,2” cu o rezoluţie de 360×640 pixeli. Întâlnim şi aici veşnica problemă a display-urilor, şi anume vizibilitatea scăzută odată ce este folosit direct sub lumina solară. Mici probleme în funcţionarea touchscreen-ului au fost încă de la început, dar au fost rezolvate odată cu lansarea ultimei versiuni de firmware.

Meniul este cel tipic S60, foarte inteligibil pentru cei care nu au chef de prea multe personalizări iar pentru cei care au, totul se poate muta oriunde. Un punct pierdut de actualul sistem de operare în faţa Windows Mobile a fost abilitatea redusă a utilizatorului de a-şi personaliza ecranul de stand-by.
În cazul în care frunzăriţi prin meniu, selectarea unei iconite se face printr-o singură apăsare, în schimb dacă partea meniului în care vă aflaţi este una de tip listă atunci efortul se va dubla şi vor fi necesare două asemenea atingeri. Peste puterea mea de înţelegere de ce a fost luată această decizie, iar  dacă cineva are rude pe la Nokia şi reuşeşte să afle, îl rog să îmi spună şi mie.

La capitolul procesor şi RAM nu se laudă cu valori nici măcar egale cu cele ale concurenţei, iar aici ne referim în special la telefoanele ce rulează Windows Mobile. Se pare însă că asta nu îl deranjează prea mult, descurcandu-se foarte bine cu cei 369Mhz  şi 128RAM, nu întârzie la executarea comenzilor şi nu se blochează în multitasking.
Capacitatea de stocare deja nu mai este o problemă în ziua de azi. Deşi telefonul pune la dispoziţia utilizatorului doar 80 de MB, micuţul card de 8GB ce vine inclus în pachet va satisface dorinţele oricui. Iar dacă nu, memoria poate fi extinsă până la 16 GB, o valoare mai mult decât suficientă pentru orice pretenţios ce vrea să pună la încercare limitele telefonului.

Având în vedere că totuşi vorbim de un telefon şi nicidecum de o jucărie, este cazul să vorbim şi de modul în care se comportă. Bine, pot spune unii clienţi, mai exact cei ce au achiziţionat terminalul după februarie 2009. Primul val de terminale a fost dotat cu un buzzer defect sau predispus unor deteriorări, din cauza unui defect de fabricaţie. În rest, emisia şi recepţia sunetului sunt impecabile.
Mesageria stă şi ea bine. Nu vorbim de mesageria vocală, ci despre modul în care se trimit mesajele de tip text. Având în vedere că este un telefon fără tastatură firesc că cei de la Nokia au găsit înlocuitori virtuali, patru la număr şi anume: alfanumeric, qwerty mare, qwerty mic şi recunoaşterea scrisului de mână.

Oricine vede sigla XpressMusic – deja devenită un brand – s-ar aştepta la un sunet care să te dea pe spate. În parte e adevărat, sunetul în căşti fiind foarte clar şi fără distorsiuni pe anumite frecvenţe, însă ceea ce lasă de dorit e volumul, parcă din ce în ce mai mic odată cu fiecare telefon lansat. În pat poţi asculta liniştit muzică, dar, să zicem… într-o intersecţie aglomerată, mai bine ia-ţi gândul pentru că nu vei mai distinge nimic. Pe lângă playerul încorporat, este prezent la datorie şi radioul, cu tot cu RDS şi căutarea automată a unei noi frecvenţe când călătoreşti. Deşi, puţin îl mai folosesc în ziua de azi.

Acum, şi despre partea video. Având în vedere diplay-ul excepţional, atât ca mărime cât şi calitate, vizionatul clipurilor sau a filmelor este o adevărată plăcere. O bilă neagră pentru că nu ştie să redea DivX şi Xvid fără aplicaţii suplimentare, dar nu e chiar foarte greu să faci rost de una. Genial şi micul trepied amintit mai sus, cu ajutorul căruia nu vei mai avea grija poziţiei odată trântit pe canapea.

Uşor-uşor am ajuns şi la cameră şi tot ce ţine de ea. Prea multe nu sunt de spus, şi asta deoarece partea foto lasă de dorit (făcând comparaţie cu cele făcute cu un N73, spre exemplu) însă partea video se ţine bine, cu înregistrarea la rezoluţie VGA/30fps în format MPEG-4. Galeria, eficientă ca de obicei, dar un pic dezamăgitoare având în vedere că nu suportă gesturi precum cea de la Diamond, spre exemplu. NokiaBetaLabs pune la dispoziţie un browser pentru imagini care poate rezolva oarecum lipsa acelor gesturi minunate, cel puţin pentru mine.

Preinstalate pe telefon se găsesc şi două jocuri pe bază de accelerometru, puţin mai dificil de controlat – mai ales cel cu maşini. Nu, nu putem vorbi încă de precizia impusă de iPhone în domeniu.

Aş fi vrut să vă spun câteva lucruri şi despre GPS-ul încorporat dar cum NokiaMaps în România nu oferă cine ştie ce suport e nevoie de o aplicaţie suplimentară cu hărţi ca să facem un test corect. Odată instalată însă, localizarea va fi făcută în mai puţin de 2 minute, cu o precizie satisfăcătoare.

Per ansamblu, un telefon bine închegat, chiar dacă este primul din gama sa. Mici neajunsuri, dar orice telefon trebuie să aibă, cum ar fi carcasa, faza cu dublu-click (sună ceva gen PC, nu?), camera slăbuţă etc.
Ca şi plusuri avem preţul, touchscreen-ul reuşit, pachetul de conectivitate complet, un sistem de operare echilibrat cu partea de hardware, un GPS rapid, un ecran mare şi o autonomie decentă, ce variază între 2 şi 4 zile, în funcţie de gradul de utilizare.

Până la o viitoare versiune ce să aducă imbunatiri sistemului, precum şi noi inovaţii; deja mult aşteptate de fanii francizei, nu-mi rămâne decât să aştept. Din păcate.