Dacă în trecut războaiele aveau loc doar pentru supremaţie, astăzi se pare că sunt culeşi laurii de pe urma lor. Cu alte cuvinte, multe jocuri se bazează pe orgiile războaielor, iar cel de-al doilea mondial este probabil cel mai găsit, atât în jocurile pe calculator cât şi pe portările acestora către platforme mobile şi nu numai.
Şi, cum acest al doilea calvar a avut câte puţin din lupte corp la corp, război de blindate şi război în aer, băieţii de la Handy Games s-au gândit să ofere o nouă perspectivă asupra bătăliilor la înălţime. Aşa a luat naştere Aces of Luftwaffe, un top-down scroller aerian. Fie-vorba, măcar pe mobile sunt multe jocuri de gen, dar pe PC… Cel Bun cu mila.
Jocul ne pune în carlinga unui pilot american ce va trebuie să lupte de-a lungul misiunilor împotriva hoardei de nazişti (un alt lucru exploatat la maxim din război). Misiunile nu diferă prea mult, în principiu trebuind să dobori tot ce vine din direcţia opusă; ocazional, un boss cu care să îţi baţi capul mult şi bine, precum şi o misiune de recuperare a piloţilor dintr-un rău sau apărarea forţelor de la sol.
Ceea ce fac din jocul de faţă un titlu interesant sunt în primul rând power-up-urile. Acestea pot fi întâlnite în nivel în cantităţi aleatoare, şi oferă atât bonusuri pentru arme (încă un tun, rachete sau tipuri diferite de tragere) cât şi kit-uri de reparare sau suport al coechipierilor – maxim doi, ce sunt mai mult decât bineveniţi când ecranul începe să se umple de gloanţe şi explozii.
Totuşi, trebuie puţină atenţie când se trage, asta deoarece există un indicator de temperatură. Odată acesta ajuns la maxim şi tunul prea încins pentru a mai putea trage, veţi sorbi cu disperare dintr-o frumuseţe de cooldown, care uneori vă poate costa viaţa şi aripile.
Manevrele, la rândul lor, aduc un strop destul de mare de diversitate în joc. Astfel avem la dispoziţie side-roll-uri, looping-uri şi nose-diving, numai bune pentru a evita o rachetă, un avion, sau de a doborî o ţintă ratată. La fel ca şi în cazul armelor, există un indicator care trebuie urmărit destul de des, deoarece poate limita extrem de mult manevrele evazive. De obicei, două side-roll combinate cu un looping te bagă în pauză pentru ceva vreme – lucru foarte bun, la o adică trebuie să îşi tragă şi pilotul sufletul.
În afară de modul carieră, destul de lung pentru un joc pe telefon, există încă două moduri de joc: Air Battle, în care te baţi nebun până rămâi fără şuruburi pe avion, şi Dog Fight. Nu, nu este vorba de adevăratul dog-fight din termenii de profil, ci de o înşiruire a tuturor boss-ilor întâlniţi pe parcursul întregului joc. Lucru destul de provocator, având în vedere că damage-ul unui boss nu se compară cu cel făcut de un avion de rând, iar power-up-urile nu sunt disponibile în acest nivel.
Ar fi cazul să vorbim puţin şi de modul în care aceste bunătăţi ne sunt prezentate. Grafica 2d este extrem de reuşită şi de bine optimizată, astfel încât nu sacadează deloc, nici chiar în momentele în care nu mai eşti capabil să desluşeşti ce se întâmplă pe ecran. Exploziile sunt reuşite, decorul de la sol nu este atât de repetitiv încât să deranjeze, iar loviturile încasate vor “crăpa” displayul telefonului. Efect extrem de reuşit, că na…poate nimeresc câteva gloanţe în carlingă şi o crapă.
Sunetul, la rândul său, este foarte reuşit şi variat, dar probabil veţi prefera să îl ţineţi închis şi să salvaţi cât mai multă baterie. Jocul în sine vă va prinde, atât ca acţiune cât şi din punct de vedere al comentariilor adesea haioase făcute de coechipieri sau de “big-boss-ul” de la centrul de comandă.
În încheiere, nu-mi rămâne decât să vi-l recomand, mai ales dacă aveţi înclinaţii către aşii celui de-al doilea război mondial. Şi, dacă îl jucati – nu îl ştergeţi. O să aflaţi la timpul potrivit de ce … sper eu.
Producator: Handy Games
Distribuitor: Handy Games
Gen: Action, Top-down shooter



15 Users Responded In This Post
sper sa nu fie cu ghinion faptul ca articolul are 666 de caractere
Exact 666 :))) nu cred ca o sa fie cu ghinion ( poate v-a avea cel mai mare succes ) :P interesant jocul. O sa il i-au si eu fiindca imi plac cele cu al 2-lea razboi mondial. Sunt curios acum de ce sa nu il sterg.Deja sunt in cautarea lui…Sper sa il gasesc si sa il probez :D
Imi place ca sa se vad si imagini din oras pe campul de batalie.Am mai jucat jocuri pe mobil( ma refer la cele cu avioane) ,dar backgroudul erau deobicei niste norisori pufosi, careii aveai ca si decor de cand incepeai jocul si pana il terminai.
nori si apa, cum era spre exemplu in AirStrike 1942. In prima parte a fost dezastruos si faptul ca nu puteai salva, asa ca odata inceput jocul, trebuia dus la capat – lucru frustrant, avand in vedere ca avea 3 stagii cu cate 3 nivele fiecare…nu cumperi un joc ca sa il termini pe tot odata.
hehe, ia uite cine si-a facut temele…intr-adevar, asa a stat treaba, dar se numea Syberian Strike. In partea a 2-a (AirStrike 1944) in schimb au introdus sistemul de salvare si harta, astfel incat sa poata fi alese misiunile ce urmeaza a fi jucate. A fost o decizie buna, mai ales ca puteai juca cu 2 misiuni inainte, adica nu erai limitat la cea curenta.
Airstrike 1942 e acelasi cu 1942 Air Combat?
Eu l-am jucat pe cel din urma si nici la acesta nu puteai salva.In rest era destul de frumos si captivant jocul.Tin minte si acum ca m-am chinuit intr-o zi acasa vreo 2 ore sa trec de o misiune in care trebuiau bombardate ceva vase de lupta.Problema era ca veneau avioane sa ma atace in acest timp la greu si de fiecare data ma distrugeau.Ehh..amintiri:)
Pana una alta am incercat si jocul Aces of Luftwaffe pe mobil si merge de minune.Jocul e chiar frumos si il recomand tuturor cu caldura.
Chiar nu stiu ce ar mai fi de spus, intrucat review-ul a fost destul de cuprinzator si a acoperit mai toate aspectele.
Nota mea pentru joc ar fi de 9.5/10 pentru ca ar mai fi imbunatatiri la grafica.
Oricum in topul meu a surclasat favoritul siberian strike.:)
Air Combat era alt joc, dar sunt extrem de asemanatoare. Practic, 1942 s-a inspirat de la vecinii cu Syberian Strike. Si acolo eram nave, etc.
probabil, tu te referi la asta http://free-mobile-games.mobilclub.org/games/1942-Air-Combat-240×320.php
ai dreptate ciuncky, le-am incurcat…
@ bogdan3l: este vorba de AirStrike 1944 si 1942 Air Combat. E diferenta de 2 ani :P si multe alte povestiri.
Oricum, Air Combat este mai slab din punct de vedere grafic
Intr-adevar @ciuncky de acela vorbesc.
@mortaLRealm in primul post pomenisei de Airstrike 1942 si asta m-a bagat in ceata.:) si cand am inceput eu sa scriu post-ul nu era aparut comentariul lui ciuncky.
eh, mai greseste lumea…e vorba de jocuri de demult. we forgive you :P
pana una alta poti sa te bucuri iar de el, ca tot e freeware
am reusit sa joc doar pe emulatorul de la pc, interesant jocul , dar nu l-am gasit in rezolutie mai mica de 240*480 si telu meu nu are rezolutie asa mare
@evileyes09 incearca aici spre exemplu :
link sters – ciuncky
Ar trebui sa te ajute.
@ Bogdan3l: link sters. dai adresa catre site-uri cu continut warez. te rog sa nu se mai repete. valabil pentru toata lumea.
sper sa intelegi, multumesc.
Ok,imi cer scuze .
doar uitandu-ma la imagini jocul imi aduce aminte de vechiul raptor. ce am mai omorat calcultatoru cu jocul ala.
Leave A Reply